Cum sa nu pleci?
Un fel de review de carte. Rostul lumii, a lui Nicolas Bouvier
La numai 24 de ani, ziaristul elveţian Nicolas Bouvier, împreună cu prietenul lui, pictorul Thierry, au pornit într-o călătorie care a durat 1 an jumate, din Belgrad până la graniţa dintre Afganistan şi Pakistan. Se întampla în 1952 şi ei conduceau un Fiat Topolino vechi. Cartea a scris-o 10 ani mai târziu şi e plină de detalii, de atmosfera, de personaje vii şi de poveşti extraordinare sau obişnuite pentru o astfel de călătorie, toate văzute cu maturitate şi detaşare. Cei doi au pornit spre India cu bani pentru numai 4 luni. Restul i-au făcut pe drum. Nicolas încerca să vândă reportaje de călătorie în marile oraşe unde au poposit (adesea fără prea mult success, însă), iar Thierry încerca să vândă picturi. Au cântat şi desenat pentru bani, au fost primiţi şi ospătaţi în casele oamenilor, s-au îmbolnăvit şi au fost fericiţi.
Motto-ul cărţii este un citat din Shakespear: I shall be gone and live or stay and die. Iar în cuvânt înainte, Bouvier spune: O călătorie nu are nevoie de motive. Şi dovedeşte, în scurt timp, că-şi este sieşi suficientă. Crezi că vei face o călătorie, însă curând pricepi ca ea, călătoria, e cea care te face – sau te desface.
Drumul celor doi te ţine cu sufletul la gura, apoi te pierde în cele mai amănunţite detalii ale unul colţ de lume şi te face să visezi. Uneori te trezeşti tu însuţi în lumea aia, veche şi depărtată. Cunoşti mirosul Belgradului de acu 60 de ani, cântelecele ţiganilor sârbi, Turcia, iarna în cartierul armenesc din Tabiz, în Persia, apoi drumul chinuitor prin Sahara, Teheranul colorat şi gălăgios, plin de ghinioane pentru cei doi, sau Kabul-ul, o oază cosmopolită în inima lumii. După Afganistan, Bouvier a călătorit mai departe singur. A mers în India, Ceylon, apoi a urmat Japonia, călătorii care au fost povestite în două alte cărţi.
După ce ai terminat de citit Rostul lumii îţi dai seama că mai ai o singură soluţie ca să-ţi regăseşti liniştea: să începi să-ţi faci planuri şi să pleci în lume.
leave a comment