foamete

Ma aflu la un hotel de multe stele all inclusive de pe coasta turceasca a Mediteranei. In Marmaris. Sunt in restaurantul in aer liber unde sute de rusi, englezi, nemti si mai-stiu-eu ce alte nationalitati rad, beau, mananca. E o agitatie ingrozitoare si oamenii isi umplu farfuriile pana la refuz. Pentru ca e tarziu, mancarea din castroanele sau farfuriile de pe care se servesc turistii arata deja ca niste laturi, dezordonata, taiata, amestecata. Chelnerii culeg farfuriile de pe masa uneori aproape pline, pentru ca turistii nu pot sa manance tot ce si-au pus in farfurii. E o risipa de mancare infricosatoare. Ma intreb unde se duc toate resturile. Si totusi. In timp ce oamenii astia mananca mai mult decat pot duce, isi pun in farfurii mai mult decat pot manca, altii mor de foame in Asia, Africa, America de Sud. Unii mi-au raspuns la ingrijorarea mea: selectie naturala. Simplu si crud. O fi si asta, nu zic nu, dar incerc sa ma gandesc si altfel. Daca am fi in mijlocul oamenilor care mor de foame… la propriu, nu cum ma plang eu cand mi-e un pic foame: “Vai, nu mai pot, mor de foame”, nu ne-ar mai fi asa de simplu, zic.

Si pentru ca sunt altii care sunt in mijlocul lucrurilor si fac ceva, anul trecutWorld Food Program, program al ONU, a dat de mancare la 102 de milioane de oameni, din 78 de tari. Iata ce spun ei despre foamete, o harta a foametei, cam ce fac ei aici si unde dau de mancare aici, cu date despre fiecare tara.

Si un reportaj foto a lui Radu Sigheti, facut anul trecut in Etiopia, unde 9 milioane de oameni au fost afectati de seceta si 4 milioane jumate de oameni sunt amenintati de foamete si malnutritie. Date despre Etiopia aici.

Update: povestea trista etiopeana a lui Radu Sigheti, si aici, pe blogul reuters